Despre Singurătate…

„Dacă rămânea singur într-o pustietate înfiorătoare, se socotea mai mult decât un om ; era un templu…” (G.K. Chesterton)

Citind zilele acestea doar gânduri, idei și articole din categoria #StămAcasă sau despre regăsirea programului vieții în contextul pandemiei,  mi-am amintit o frază ce datează din jurul anului 1770 și care a circulat mult pe la noi, în special în Moldova. Autorul ei susținea ideea că fericirea în viață constă în găsirea unui echilibru interior, câștigat tocmai prin ruperea omului de rutina pe care o asociem cu existența noastră de zi cu zi: Fericit acela ce să depărtează de învăluiturile cele turburătoare a lumii, pentru că să bucură cu desfătările unii dorite sîngurătăți și a căruia cea mai aleasă tovărășie iaste o dulce întîlnire cu sine numai.

Cuvintele îi aparțin unui anumit conte de Oxenstiern, ale cărui Cugetări au fost foarte bine primite și foarte citite de către înaintașii noștri.  Pensées sur divers sujets de morale par M. le comte Oxenstiern, nouvelle edition revue, corigee et augmente de Maximes et Reflexions par le meme auteur este titlul primei ediții postume complete a operei lui Johan Thuresson, apărută în anul 1736, în două volume, la Frankfurt pe Main. În aceeași perioadă cu traducerea edițiilor din limba franceză, opera lui Oxenstiern este tradusă și în alte câteva limbi europene precum daneza, poloneza, spaniola și mai târziu în română. În spațiul românesc, textul francez pătrunde prin Moldova, fiind tradus după anul 1770. Traducerea s‑a bucurat de un real succes, în special în Moldova, ea circulând în peste 25 de manuscrise, toate de proveniență moldovenească.

Oxenstiern vorbește în capitolul Despre pustietate sau sîngurătate despre necesitatea singurătății în procesul de  reprioritizare a valorilor ce stau la baza echilibrului nostru interior. Omul care trăiește experiența unei epoci de criză conștientizează că agenda sa zilnică s-a schimbat, valorile proiectate până în acel moment par să își piardă virtutea calmantă și atunci își caută mântuirea într-o direcție diferită.

Gânduri citite de cei ce au fost înaintea noastrăîși găsesc calea către noi în câteva rânduri scrise cu mai bine de 200 de ani în urmă. Avem nevoie de clipe de solitudine pentru a ne putea bucura de o imperioasă interogare a sinelui, fiindcă omul este, în primul rând, „ceea ce își poate aduce aminte despre sine însuși” (Nichita Stănescu).

[6r] Pentru pustietate sau sîngurătate

Fericit acela ce să depărtează de învăluiturile cele turburătoare a lumii, pentru că să bucură cu desfătările unii dorite sîngurătăți și a căruia cea mai aleasă tovărășie iaste o dulce întîlnire cu sine numai. Mărturia a unii sinídisis bune îl face a privi cu urîciune nebuniile și deșertăciunile lumii. El n-are poftă la altă fără numai la liniștea sufletului, nu să teme nici ca cum de nestatorniciia norodului, defaimă bogățiile și batgiocorește acele mai mari averi ale pămîntului. Mulțămit de cele de față, iaste cu odihnă pentru cele viitoare. Îndestulat cu sine, nu să însarcină cu nime. Nu să vede mai mult a întra în supărările nevoii de a grăi împotriva cugetelor sale, sau a mai suferi vorbe împotrivă. Depărtat fiind de curți, nu mai are grija domnilor, nici a să sili să între în dragostea lor. Nu să vede a sluji plecăciunilor ce le cer cei mari, ce să află întru a sa norocită sărăcie a nu face cuiva strîmbătate. Să silește după cele viitoare, păzește cele de față și așază grijile sale pentru sine, neamestecîndu-să în treburile altuia. Nelipindu-să de mîndrie, nici de slavă, iubirea de argintu i să pare o nebuniie, dezmierdarea o batgiocură arătată, pizma o nimică, trîndăvirea un păcat. Ocupat fiind la laudele ziditoriului său, limba sa nu-și slujaște a grăi vorbe deșarte. Fiindu fără de întristăciune și fără de mînie, nu să vede nimic care să nu–i placă. Avîndu vorbă cu mințile cele frumoase a celor vechi, să vede slobod de necazurile acelor de o samă cu dînsul. Treaz și prostatic la bucate fiind, nu să lasă a-și strica sănătatea sa cu mîncări scumpe și multe. El poate toate cîte vrá, pentru că nu vrá fără numai aceea ce poate. Să culcă cu liniște, să odihnește cu pace și să scoală cu bucurie. El știe [6v] a cumpăni vremi și privește statele vieții sale urzite cu fir și cu mătase. Răspodențiia sa o are cu ceriul, la care gîndurile sale îl poartă neîncetat. Nu are nicio dorire de lucrurile aceștii vieți, pentru că o cunoaște deșartă, nici ohtiază fără numai pentru cele cerești, la care își hotărăște toate dorințele sale. Și în scurt, așteaptă moartea fără a o dori și fără a să teme de dînsa.

dr. Emanuela Chitic Ciurciun

New Doc 2017-06-20_1
New Doc 2017-06-20_2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s