Despre Florii și muguri de speranță… Tradiții și obiceiuri populare din zona Dorohoiului

Intrarea Domnului în Ierusalim reprezintă ultima duminică din Postul Mare și  poartă denumirea în tradiția românească de Duminica Floriilor, sau Duminica Vlăstarilor (în Suceava), în amintirea ramurilor înflorite cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim. În tradiția românească sărbătoarea vine cu un rezervor uriaș de apă vie al spiritualității și vieții contemporane. În  cadrul unei societăți din ce în ce mai complexe, cultura și tradiția populară se constituie ca o categorie mereu necesară, care își păstrează un sens propriu și mereu actual.

Duminica Floriilor aduce în prim plan simbolistica a trei plante care manifestă intrinsec o semnificație a dragostei; ele nu reprezintă doar un atribut al esteticului, prezent în ornamentică, ci sunt și purtătoare de seninătate, bucurie, destindere, sănătate și noroc. Este vorba despre salcie, grâu și busuioc.

Despre salcie, se spune într-o legendă de a noastră, că atunci când a auzit că Iisus a fost răstignit, Maica Domnului a pornit să-l caute; ajungând la o apă, la malul căreia era o salcie,  i-a zis să se facă punte și Maica Domnului a trecut pe ea, binecuvântând-o să nu se poată face cărbuni din salcie și să fie dusă în toți anii la biserică, în ziua de Florii. O altă legendă ne povestește că fiind urmărită de soldații romani, pentru a-i ucide pruncul abia născut, Maica Domnului a fugit pe un măgar din Nazaret, dar urmăritorii au ajuns-o și atunci ea s-a ascuns după tulpina unei sălcii, care și-a aplecat coroana ca să-i ascundă cât mai bine; de atunci, se spune, salcia crește așa cum o știm.

La ieșirea de la Liturghie, oamenii primesc nuiele înmugurite de salcie sfințite; ajunși cu ele acasă, ei ating cu aceste ramuri pe copii, ca să crească și să înflorească la fel ca salcia, după care le pun, sub formă de coronițe sau de mănunchiuri la icoane; astfel ele se păstrează peste an, fiind bune împotriva unor boli.  Ca să ferească gospodăria de grindină și de furtună se pune pe foc puțină salcie sfințită și se crede că fumul împrăștie tunetele și fulgerele. Tot ramuri verzi de salcie se pun și pe morminte. Alți oameni iau mâțișorii și cu tămâie din ziua de Paște și înconjoară casa de mai multe ori.

Pelerinajul de Florii reprezintă o tradiție în viața spirituală a zonei, prin care credincioșii, cu flori sau ramuri verzi de salcie în mâini,  rememorează Intrarea Domnului în Ierusalim.

În case, masa trebuie să stea întinsă toată ziua și este datina să se mănânce pește; ca să fie feriți de boli, oamenii se încing și ei cu nuiele verzi de salcie, iar unii înghit mâțișori, eventual trei la număr, pentru a fi feriți de dureri de gât. Se crede că, din această zi, toate plantele înmuguresc și înfloresc, deci și cele care servesc la încondeierea ouălor de Paște (sovârv, pădureț etc.). De asemenea, de Florii, se scutură pomii, spunându-se: „Câte flori, atâtea mere, /Dumnezeu ne dă avere”.

Mult cultivat de români, busuiocul este o floare ce aduce noroc în casa omului. De Florii, pe la miezul nopții spre duminică, fetele pun în apă busuioc și fire din canafurile praporilor, pe care le fură la vreo înmormântare a unei fete mari, și le fierb; cu această apă se spală pe cap, în dimineața zilei de duminică, pentru ca părul lor să fie frumos și strălucitor ca firele din canaf, după care toarnă apa la rădăcina unui păr, rostind: „Cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine.

Sămânța de busuioc se sfințește împreună cu pasca, în Duminica Învierii Domnului, pentru ca planta care va răsări și va crește din ea să înflorească mai frumos și să miroasă mai tare și mai plăcut ca de obicei.

De la sămânța semănată și până la sămânța recoltată, iar de aici până la transformarea ei în pâine, considerată, pe drept, „cinstea mesei”, grâul este prezent în toate obiceiurile calendaristice și însoțește zi de zi viața românului. Nu există plantă, în afară de grâu, și nici aliment, în afară de pâine, care să adune în jur atâtea obiceiuri și tradiții populare.

 Grâul mai este numit și „trupul lui Hristos, un text de colind fiind grăitor în ceea ce privește convingerea poporului asupra originii grâului: „Și din noi toți/Pe Iisus l-au luat/Și l-au răstignit/Pe cruce de brad…/Sângele i-a curs, /Bun vin s-a făcut…/Sudoarea i-a curs, /Bun mir s-a făcut…/Carnea i-a picat, /Bun grâu s-a făcut…!” . În Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, credincioșii duc la biserică și grâu încolțit, pe care, după slujbă, oamenii îl duc acasă, considerând că aceste fire sunt bune de leac.

            Iconografia din bisericile dorohoiene amintește de intrarea Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin, stălpări sau flori. Mântuitorul intră în Ierusalim călare pe mânzul asinei, înconjurat de cei 12 Apostoli. Mulțimea l-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie. În lăcașele de cult din Dorohoi și din zona Dorohoiului găsim adevărate valori culturale și spirituale, vechi de sute de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s