Legende și tradiții despre Sfântul Gheorghe, din Moldova

Frescă reprezentând pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul – Artur Verona

din patrimoniul Casei Municipale de Cultură Dorohoi

 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (Sângiorz, Sânjorz, SânGiorgiu, Sân-Georz), sărbătorit la data de 23 aprilie, este recunoscut în popor ca fiind cel care a ucis balaurul. Dacă s-ar aprecia importanța sfinților după numărul legendelor, al credințelor și practicilor tradiționale efectuate în zilele lor de celebrare, atunci Sângeorzul este unul dintre cele mai însemnate personaje din calendarul popular, riturile solicitate de sărbătorirea lui desfășurându-se pe parcursul mai multor zile (21 aprilie-1 mai), având toate evidente trăsături de înnoire a timpului.

Credința generală este că Sfântul Gheorghe este capul primăverii și, ca atare, înverzitorul întregii naturi și semănătorul tuturor semințelor. El se află la capătul primăverii și, când aude orăcăit de broaște, întinde mâna și ia cheile, date de Dumnezeu, din mâna lui Sân-Medru, cel care aduce toamna, închide iarna cu o cheie și cu cealaltă dă drumul primăverii.  Dar Sfântul Gheorghe nu este doar înverzitorul naturii, ci și stârpitorul balaurilor, adică al acelor ființe prin care sunt personificate iazurile, mlaștinile, mocirlele și orice altă apă stătută.

În Moldova, ritualurile încep încă din seara de ajun, când se pun pe stâlpii de la porți și la portițele curților, la colțurile streșinilor caselor, înaintea ușilor și prin tinde câte o brazdă verde, în formă de pătrat, în care se află înfiptă o ramură verde de rug sau de răchită; glia și ramura înseamnă că în ziua Sfântului Gheorghe Dumnezeu descuie pământul, care rămâne descuiat până la Sân-Medru; totodată, aceste brazde ar fi semnul că a început primăvara, iar alții consideră că, a doua zi, Sfântul Gheorghe pornește dimineața călare prin codri și prin fânețe, iar spre seară știe deja unde să tragă pentru înnoptare. În Bucovina, gliile și rămurelele se strâng apoi și se păstrează peste an, rămurelele fiind folosite ca leac contra frigurilor, sau, tăiate mărunt, le amestecă în hrana vacilor cu lapte, ca să aibă lapte mai mult și să nu se apropie strigoaicele de ele. Până la răsăritul soarelui, fetele iau câte o brazdă, pe care o pun în drumul feciorilor și, dacă vreunul se ferește să calce pe aceasta, înseamnă că acela o va lua de soție.

Se crede că între Joia Mare și de Rusalii, perioadă în care se încadrează de cele mai multe ori și Sângiorzul, mormintele rămân deschise, iar spiritele morților sălășluiesc printre cei vii. Printre acestea însă apar și spirite rele, strigoii și moroii, dar și strigoaicele, reprezentând persoane în viață, care se vor transforma, după moarte, tot în spirite malefice. Acestea toate își manifestă agresivitatea prin luarea sporului de lapte la vite și a rodului holdelor de grâu. Manipularea acestor forțe malefice de către vrăjitoare se realizează prin diferite tehnici, mai ales în noaptea de Sângiorz. În Moldova, flăcăii și băieții cântă din gură, buciumă și fac zgomot, pentru ca strigoaicele și vrăjitoarele să nu se poată apropia de vaci în drumul lor spre imaș; chiar se și spune că ele nu se pot apropia decât până unde se aude sunet de bucium.

 Foto: Buciumaş; Albumul România Natură, clădiri, viaţă populară, Leipzig, 1933.

În Moldova, femeile au de luptat nu numai cu strigoii, ci și cu ielele, care fură în noaptea de Sângiorz somnul copiilor. Pentru aceasta, încă din ajunul zilei, fetele, flăcăii și copiii ies în țarină sau se duc în pădure și se întorc acasă încărcați cu iederă și cu crengi de rug din care împletesc cununi verzi, iar crengile de rug se pun în formă de cruce la porți, la ferestre, deasupra ușilor și cu deosebire la grajdurile unde sunt adăpostiți caii și vitele, considerându-se că în lipsa acestora există pericolul ca strigele și ielele să intre și să fure laptele vacilor, somnul copiilor, visul fetelor și norocul băieților;

Mai mult ca la oricare sărbătoare de peste an la care se aprind focuri, la Sângiorz scopul lor este să distrugă sau să țină în frâu vrăjitoarele răspunzătoare de toate necazurile și calamitățile ce se pot abate asupra oamenilor. În Moldova, rugul se pune nu numai contra strigelor, ci și contra ielelor.

Se mai practică în Moldova și o altfel de protecție. În terapia populară, apa neîncepută, apa care nu este folosită cotidian, are puteri regenerative, absoarbe răul. Aceasta este scoasă dis-dimineața din fântână, sau din râuri, pâraie și izvoare, sau din roua căzută pe iarbă în noaptea de Sângeorz și se spală cu ea pe față sau se scaldă în ea, în locuri tainice, sau se stropesc cu ea între ei. Udatul în ziua de Sângiorz este interpretat ca fiind un act purificator, dar și ca leac contra bolilor, pentru câștigarea vioiciunii trupești, sau ca vrajă pentru grăbirea căsătoriei.

În Moldova, se crede că acela care se va spăla cu rouă, în dimineața Sfântului Gheorghe, acela toată vara va fi sănătos, iar cine se va scălda în apă curgătoare tot anul nu se va îmbolnăvi de friguri. Într-o ulcea cu apă neîncepută, fetele nemăritate pun busuioc, un ban de argint și o pană de păun și, înainte de a se duce la horă, se spală cu acea apă, iar pana de păun și busuiocul îl pun la brâu, ca să fie curtate de feciori.

 Ca să se știe dacă locul ales pentru construirea unei case noi va fi cu noroc, se pune pe acel loc, seara, o oală plină cu apă neîncepută și, dacă dimineața oala va fi ușor revărsată peste buza vasului, este semn că locul ales este bun.

De asemenea, se crede că cine doarme în această zi ia somnul mieilor și tot anul va fi somnoros, iar cel care doarme pe malul unui râu și vede un șarpe alb înotând prin apă va avea mari supărări în anul acela.

Fetele seamănă usturoi în această zi dis-dimineața, iar după ce se coace îl culeg și îl păstrează până la sărbătoarea anului următor, când îl mănâncă, în credința că numai astfel capătă toate dorurile din lume și în acel an se vor mărita.

Sfântul Gheorghe a devenit, încă din vremea lui Ştefan cel Mare, patron şi ocrotitor al Armatei şi al Moldovei. Dovada o reprezintă Steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare, o broderie bi­zan­tina realizată în secolul al XV-lea, fiind unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice si liturgice rămase până astăzi de la domnitorul moldovean.

Steagul li­tur­gic este lucrat în întregime din mătase, pe suport de in, împodobit cu broderie tipic bizantină, cu fir de aur și de argint, având dimensiunile de 1,24 metri x 0,95 metri și înfățișează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al bi­ru­in­ței militare.

Ico­no­grafia și încadrarea cronologică a piesei au creat inițial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului, dar ab­sen­ța stemei Moldovei, specifică stindardelor mi­li­tare, nu susține această ipoteză.

Steagul îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe așe­zat pe un tron cu perna roșie, având tălpile sprijinite pe un balaur îna­­ri­pat cu trei capete. In mâna dreaptă sfântul ți­ne mânerul unei spade și în cea stângă vârful aces­teia. Pe cap acesta poarta o coroana susținută de doi îngeri. Îngerul din partea stân­­gă ține în mâna dreaptă o spada, iar îngerul din partea dreaptă ține în mâna stângă un scut. De jur-împrejur broderia are o inscripție sla­vo­nă cu rugăciunea domnitorului Stefan cel Mare că­tre sfânt:

„O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale„.